Ne tot întristăm, auzind sau citind despre depopularea continuă și chiar dispariția de pe hartă a satelor noastre. Este dureros acest proces, dar el continuă și-i logic să ne întrebăm, cât va mai dura și ce viitor vor avea localitățile noastre rurale.
Unii împărtășesc ideea mereu promovată de amatorii de senzații tari, că n-a mai rămas mult timp până la dispariția completă a satelor, alții mai cred în viabilitatea localităților noastre și într-un miracol, care va face astfel, ca situația să revină la normalitate.
Cred că nici unii nici alții n-au dreptate. N-avem de unde să așteptăm miracole, dar nici calea dispariției n-ar trebui s-o acceptăm. N-o acceptăm din simplul motiv, că există două componente de bază, bine cunoscute, care ne țin acum pe linia de plutire, iar într-un viitor, sper nu prea îndepărtat, ne vor conduce și la prosperare. În primul rând ne referim la solurile noastre mănoase, fiindcă-s foarte puține țări în lume, unde ar exista atâtea întinsuri cu cernoziomuricu cu o bonitate de invidiat. Țările din imediata apropiere, ca să nu mai amintim de majoritatea statelor din Africa și Asia, se confruntă cu o lipsă acută de terenuri agricole și ar da averi întregi pentru câteva hectare de pământ, care mai stau la noi paragină. Cea de a doua componentă e la fel de importantă și are aceiași semnificație. Vorba-i de oameni care mai locuiesc în satele noastre sau care au plecat temporar peste hotare pentru a agonisi niște bani, dar care periodic revin acasă, unde încearcă să pornească o afacere agricolă. Sunt omeni vrednici, care cunosc rostul și menirea care le revine pe acest pământ. Mulți dintre ei au înțeles că abordarea de altă dată de existență „ca la colhoz” nu mai are nici perspectivă și nici valoare. Numai o afacere proprie, chiar și de proporții mai modeste dar temeinică, bazată pe proprietate privată și pe profesionalism are sorți de izbândă și viitor. Primele semne ale schimbării de mentalitate și atitudine pot fi observate în mai multe sate, în special de la nordul și centrul țării. Deși cam timid, dar sigur, oamenii pornesc un business agricol veritabil. Nu-i deloc ușoară această pornire. Timp de 30 de ani inițiativa la sate n-a fost nici salutată nici susținută.
Acum, dacă într-adevăr ne dorim o relansare a agriculturii, deci și a mediului rural în ansamblu, n-avem decât să –i susținem și pe cei care-s pe cale de a fonda propriile întreprinderi agricole și pe cei care încă intenționează să le fondeze. Evident, nu-i vorba de susținerea doar prin modestele proiecte ale ODIM-ului. Avem nevoie în primul rând de o evaluare a stării reale de lucruri, de elaborare operativă a unui program complex de suport pentru businessul agricol aflat la început de cale, cu investiții de proporții, de care ar beneficia sute și chiar mii de antreprenori de la sate.
Doar astfel, am ajunge treptat și la crearea de noi locuri de muncă bine plătite la sat, și la crearea infrastructurii rurale moderne despre care se tot vorbește, ca până la urmă să atingem un alt nivel de trai la sate și (de ce nu?) să constatăm că problema dispariției localităților noastre pur și simplu nu mai există.
Constantin Rotaru
