Republica Moldova reprezintă astăzi un exemplu de curaj, după ce a reușit să facă față presiunilor, șantajului energetic, propagandei și agresiunii hibride. Declarațiile au fost făcute de către prim-ministrul României, Ilie Bolojan, care s-a aflat sâmbăta trecută, în vizită la Chișinău.

Prim-ministrul României a dat asigurări că România va continua să construiască noi punți de legătură cu Republica Moldova. „În momentele grele pe care le-a traversat, guvernul de la Chișinău a luat decizii dificile, dar corecte. Președinta Maia Sandu și prim-ministrul Dorin Recean au arătat hotărâre, au păstrat suveranitatea și independența statului și au câștigat respectul propriilor cetățeni și al partenerilor europeni. Nu este un drum ușor, Republica Moldova a trebuit să facă față celor mai mari provocări din ultimele decenii, dar a mers cu fruntea sus”, a spus Bolojan.

Premierul român a subliniat că experiența României de stat membru al Uniunii Europene poate fi un sprijin direct pentru Chișinău.

„Știm ce înseamnă integrarea europeană. De la aderarea României în 2007, am beneficiat de peste 100 de miliarde de euro din fonduri europene, care au schimbat în bine comunitățile locale, economia și infrastructura. Această transformare poate avea loc și aici, în Moldova – de la Chișinău la Cahul, de la Briceni la Bălți, de la Șoldănești la Ungheni și Comrat”, a afirmat prim-ministrul României.

Ilie Bolojan a salutat faptul că Republica Moldova și-a securizat, prin referendum, parcursul european, considerând acest pas „un angajament pe termen lung pentru viitoarele generații”.

Oficialul român a amintit și de sprijinul concret oferit de România de-a lungul anilor: construirea de grădinițe și școli, modernizarea de spitale, restaurarea monumentelor istorice, dar și furnizarea de resurse energetice în perioade de criză.

„Există o legătură deosebită și unică între statele noastre. În ultimii 35 de ani am transformat gardul de sârmă ghimpată într-un spațiu al speranței, al prieteniei și solidarității”, a subliniat el.

Prim-ministrul de la București a reafirmat sprijinul necondiționat pentru Republica Moldova:

„Vom continua să fim alături de dumneavoastră, indiferent de vremuri. România respectă suveranitatea și independența Republicii Moldova, fiind partenerul fiecărui cetățean moldovean care își dorește să trăiască într-un stat prosper și liber. Parcursul european este calea către o viață mai bună și către consolidarea libertăților în această țară.”

Ilie Bolojan s-a aflat în vizită în R. Moldova la invitația omologului său moldovean Dorin Recean.

Ion Axenti

Legenda la poză

În vizita întreprinsă,Ilie Bolojan, au participat la cea de-a V-a ediție a Festivalului „Tezaur Național”, organizat în satul Horești, eveniment ce a reunit tradițiile, meșterii populari și artiști din întreaga țară.

Această publicație a fost tipărită cu finanțarea Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.www.drrm.gov.ro

Conținutul acestei publicații nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu R. Moldova.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here