Deja ştim cu toţii: pasionat la maximum de a fi prezent la diverse festivităţi şi evenimente cu o dubioasă substanţă pentru mulţi dintre noi, cetăţenii RM, pe 24 iunie curent Igor Dodona a preferat – a câta oară! – să-şi demonstreze umilitorul sentiment de vasalitate vizavi de idolul său de la Kremlin. Şi nu de unul singur: pentru a părea „mai reprezentativ”, „mai apreciat” de societatea pe care pretinde că o reprezintă masiv, a preferat să-şi ia cu sine şi o suită de 75 de ostăşei din Garda de Onoare a Preşedinţiei. Şi, în cazul dat – fireasca întrebare: cine au fost ei? pe cine au reprezentat? care a fost sensul şi semnificaţia prezenţei lor pe piaţa moscovită?
E greu, e poate chiar imposibil de a explica motivarea unei atare decizii, dacă… dacă nu cu o mare parte din voturi la ultimele alegeri prezidenţiale în fotoliul respectiv n-ar fi fost instalat actualul preşedinte. Şi, am scris deja, e umilitoare decizia la care ne referim. Nu, nu pentru acei care au venit în ultimele decenii cu miile pe plaiurile noastre; ci pentru acei care de secole trăiesc pe această palmă de pământ, apărată cu vieţile lor amar de ani, luptând pentru credinţă, pentru neam, pentru adevăr.
Cu mare regret, spusele marelui cărturar precum că Moldova e aşezată în calea tuturor răutăţilor, rămân actuale şi azi. Istoria noastră secole la rând ne confirmă acest lucru. Dar, totuşi, ca o scânteie, ca un fulger de stea ne încearcă gândul: dar cum se poate atare nedreptăţi? de unde aşa prăpăstii pe capul nostru? şi cât mai pot fi?
… Am scris mai sus de sutele de ani de batjocură şi de desconsiderare a neamului nostru, în mare parte condiţionate de „marele vecin de la est”. Să ne amintim doar de câteva repere foarte reprezentative din istoria noastră: anul 1812, 1940, 1944, 1992. Şi, pe fundalul acestor triste şi durute realităţi, să revenim la tema editorialului de faţă: cui şi în faţa cărora au fost impuşi să dea înalte onoruri cei 75 de ostaşi ai neamului? în faţa urmaşilor celora care ne-au ocupat de atâtea ori ţara şi neamul? care ne-au întors, în 1940 şi 1944, în mizerii şi mincună? care ne-au sfârtecat ţara, care şi azi stă orfană şi batjocorită între Prut şi Nistru, iar la hotarele ei istorice – cu o armată de ocupaţie?
… Dar, scriam despre cei 75 de tineri ostaşi sechestraţi şi duşi pentru săptămâni la rând pentru a adresa osanale elitei politice şi militare atât de mult îndrăgite de preşedinele Dodon. I-am privit în parte şi la televizor. Cu multă dragoste, dar şi cu multă jale. Aveau, în marea lor majoritate, chipuri ”atât de ale noastre”; de ale părinţilor, buneilor şi străbuneilor lor, mulţi dintre care au rămas pe vecie înhumaţi pe întinderile reci ale fostului imperiu sovietic, azi preluat de actuala guvernare rusească.
Şi m-am mai gândit: oare ce le-ar fi putut zice, dacă s-ar întâmpla o minune, acele zeci şi zeci de mii de suflete nevinovate stinse din neamul nostru acestor 75 de tineri, trimişi fără voia lor în poclon la umilitorii noştri?
Fără a mai vorbi de „regizorul – şef” al acestui eveniment…
Ilie Bujor
