La fiecare început de an agricol, cei cu ocupația permanentă de lucrare a pământului, poartă ascuns, în adâncul sufletului, un gând, pe care preferă să nu-l facă public, dar care îi motivează să privească cu un pic de optimism în ziua de mâine: poate că totuși, anume acest an va fi unul de cotitură și va schimba lucrurile spre bine. În majoritatea cazurilor, la sfârșit de an, ei sunt nevoiți să constate că mari schimbări n-au intervenit, iar problemele de altă dată, au tot rămas a fi în lista priorităților pentru alte timpuri, mai bune.
Începutul anului agricol curent, n-a fost o excepție. S-a întâmplat, că după o perioadă îndelungată de timp, pretutindeni a plouat. A plouat la timp și în majoritatea cazurilor, ploile au fost liniștite, doar cu unele excepții, care sunt inevitabile, și care, până la urmă n-au fost în stare să schimbe tabloul general: culturile de câmp din prima grupă și din cea de a doua s-au dezvoltat în condiții favorabile și au rodit de minune. Acea speranță din adâncul sufletului, părea să îmbrace contururi reale.
Dar… miracolul a trecut pe alături. Ceea ce a urmat după primăvara atât de promițătoare, n-a mai fost prilej nici de satisfacție nici de bucurie. Deși, pe parcurs, prețurile la cereale, la bursele internaționale au crescut, la noi aceleași prețuri de achiziții, au rămas la nivelul anului trecut. Asta în timp ce alte prețuri, cele de combustibil, îngrășăminte, erbicide și diferite servicii aferente, au crescut vertiginos. Producătorii agricoli, ca și în anii trecuți, au rămas la cheremul monopoliștilor și n-aveau altă soluție, decât să accepte condițiile impuse. Constatarea se referă și la ramura pomiculturii, unde, din aceiași cauză, a înțelegerii de cartel, prețurile de comercializare a merelor pentru procesare, au fost micșorate de către cei de la întreprinderile specializate, la minimul înregistrat în anii de la urmă. Evident, că și în această ramură, unde se utilizează cele mai mari cantități de chimicale, pomicultorii au rămas doar cu speranța zilei de mâine.
De repetate ori am constatat, că efortul agricultorilor noștri în mare parte se reduce la zero anume din cauza lipsei unui sistem de achiziții la nivel de stat a produselor agricole, ajustat la necesitățile producătorilor mari și a fermierilor, inclusiv a celor mici. Acum câțiva ani, fostul ministru al Agriculturii, Vasile Bumacov, a lansat ideea construcției unui Centru Național de colectare și vânzare a produselor agricole. Era vorba de o întreprindere modernă, care urma să activeze supravegheată fiind de structurile de stat abilitate, în condițiile dictate de asociațiile agricole de profil, cu specialiști de elită, care aveau misiunea de soluționare a problemelor de identificare a piețelor, inclusiv la nivel internațional, de colectare și desfacere a produselor agricole, dar și de asigurare a producătorilor cu cele necesare producție la prețuri reale. Intenția era una nobilă și nu urmărea un alt scop, decât cel de a prelua povara de desfacere a recoltelor de la cei care au misiunea de agricultori, dar nu și de comercianți.
Pentru edificarea acestui centru, a fost elaborat și un proiect, s-a întocmit devizul de cheltuieli și s-a identificat locul dislocării. Au intervenit, însă, conjunctura politică și diferite interese de grup, pentru ca până la urmă, toate să rămână la nivel de intenții.
… Mai devreme, sau mai târziu, oricum ideea unui comerț civilizat urmează a fi transpusă în fapt. Debandada pe segmentul procurării de produse agricole locale nu poate continua la nesfârșit. Ea lovește tot mai crâncen în cei de la baza economiei naționale. Ei mai au încă răbdare, dar, ea-i la limită, fiindcă nu poate fi tolerată la nesfârșit starea de lucruri, când de munca unora, beneficiază alții, cei, care-s departe de nobila îndeletnicire de agricultor.
Constantin Rotaru
