Apropierea satului de oraș și, respectiv, a orașului de sat începe de la contacte directe. În acest sens expozițiile agricole, târgurile cu produse sunt mult prea binevenite. La aceste evenimente antreprenorii din mediul rural testează gradul de solicitare a produselor propuse spre comercializare, iar cei de la oraș au buna ocazie să facă cunoștință mai aproape cu activitatea fermierilor, acea activitate, care, an de an devine tot mai variată și mai interesantă.

Unde, spre exemplu, ar putea afla chișinăuienii despre produsele originale ale brutăriei lui Andrei Rabacu din Vorniceni, Strășeni? La târgul agricol ”Satul Meu”, care s-a desfășurat sâmbăta și duminica trecută chiar în Piața Marii Adunări Naționale, acesta a propus vizitatorilor doar produse originale: pâine coaptă cu adaos de must de struguri și cu frișcă în loc de apă, pâine  de făină de secară și de hrișcă, pâine cu adaos de semințe de susai, in și floarea soarelui. Sunt doar câteva din lista nici pe departe completă a sortimentului produs la această brutărie. Evident că toate aceste bunuri au fost apreciate de către cumpărătorii, care au făcut coadă la taraba brutăriei din Vorniceni. La fel de apreciate au fost și produsele de patiserie,  și din carne, brânzeturi,  mierea, fructele, legumele dar și materialul săditor original căutat, acum toamna când sunt plantați pomii, pomușoarele, arborii și vița de vie.

Târgul a adunat multă lume diferită cu mare interes pentru ceia ce cresc și produc fermierii. Față de acele timpuri, când cumpărătorilor li se propunea mai mult materie primă, în prezent o bună parte din marfă este produs finit. Acel produs, pentru fabricarea căruia sunt necesare cunoștințe aprofundate de tehnologie, de muncă și de multă experiență. Toate aceste calități le sunt proprii participanților la târg, care cu migală și răbdare explică și răspund la diverse întrebări ale  vizitatorilor despre calitate, tehnologie, componență și utilitate. În urma acestor dialoguri orășenii acumulează argumente în favoarea afirmației că agricultura nu-i o îndeletnicire de mâna a doua, care ar putea fi subapreciată sau ignorată. La direct vorbind, aici, la târg, cei de la oraș se conving odată în plus, că  bunăstarea și buna lor alimentare depinde mult de priceperea și străduința celor, care de zi de zi fac tot posibilul ca să avem pe masă bucate alese și că anume din aceste considerente fermierii merită mai multă atenție și stimă.

Ion Codreanu     

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here