Lideri în businessul agricol: Gheorghe Pînzaru „Mi-e pe plac ceea ce fac”

         Stăteam la margine de câmp şi directorul medita în glas: „Iată, că am şi încheiat sezonul. Roada e strânsă, depozitată. Am arat şi semănat. Oamenii au primit la cotă, ce li se cuvine. N-avem ce ne plânge. A fost un an bun”.

         Gheorghe Pînzaru de 17 ani e director al întreprinderii agricole „SorForJar” din Băhrineşti. E o gospodărie ajunsă fruntaşă în raionul Floreşti, dar care nu a fost tot timpul aşa.

Scara cu uşorul rupt

– Dă-mi carnetul, să-ţi arăt ceva, – mă intrigă Pînzaru. Şi desenă o scară cu uşorul de jos rupt în două. – Iată aşa a fost pornirea mea în postul de director.

Nu era străin pământului. De tânăr obţinuse document de mecanizator şi până la armată a chiar şi lucrat tractorist. Dar s-a întâmplat ca mai mulţi ani de-a rândul să activeze într-o asociaţie cooperatistă de comerţ. Serile, când venea spre casă, se oprea în drum ademenit de huruitul tractoarelor ce arau dealurile şi din depărtări luminau colinele cu becurile aprinse.

Întro toamnă se pomeni în faţă cu câţiva săteni împreună cu experimentatul agricultor Grigore Cadeniuc.

– Gospodăria a rămas fără conducător – începu vorba Cadeniuc. – Aşi încerca eu, dar anii mă cam apasă. Ne-am sfătuit cu oamenii şi alegerea a căzut pe dumneata.

A fost prima tentativă de a-l înscăuna pe Pînzaru în fruntea gospodăriei. Au urmat şi altele, promiţându-i-se susţinerea, ca până la urmă să-şi dea consimţământul: „Bine, merg, dar numai împreună cu Cadeniuc”.

Ca moştenire i-a rămas o gospodărie cu 3 milioane de datorii, cu pământul neprelucrat, cu tehnica dărâmată şi oamenii disperaţi. „Iată sensul rebusului cu scara ruptă”, – m-am dumerit eu.

– Nu ne-am mai gândit atunci, că o să ajungem zile bune, – spun astăzi agricultorii.

Pas cu pas ajunşi fruntaşi

În următorii doi ani toate datoriile faţă de bănci, parteneri şi cotaşi au fost lichidate. Gospodăria a prins la puteri. Aliajul de energie, pragmatism, capacităţi organizatorice ale lui Pînzaru şi cunoaşterea profundă a agrotehnicii, dar şi a specificului lucrului la sat a lui Cadeniuc au servit drept un bun catalizator al succesului. De peste un deceniu încoace nu e întrunire solemnă la raion, ca să nu fie menţionat de bine gospodăria şi conducătorii „SorForJar”-ului.

Paşaport agricol

Terenuri arabile   – 1525 ha

Recolta la hectar:

• Grâu – 363 ha – 6,2 tone
• Orz – 188 ha – 6,8 tone
• Sfecla de zahăr – 92 ha – 73 tone
• Floarea soarelui – 687 ha – 3,4 tone
• Porumb – 193 ha – 12,5 tone

Volumul de producţie – 35 milioane lei

Rentabilitatea – 30 procente.

Multe s-au schimbat la Băhrineşti. Câmpuri lucrate gospodăreşte, tehnică de ultima generaţie, tehnologii moderne. Apropo, tractoarele aici se exploatează nu mai mult de patru ani. În locul utilajelor „vechi” vin altele noi, de producţie germană, finlandeză sau italiană. Astfel, se exclud staţionările în perioada campaniilor agricole tensionate. O bună parte din fertilizanţi la „SorForJar” se aplică cu ajutorul elicopterelor. Drumurile de câmp sunt mereu nivelate, iar la intersecţiile lor din primăvară şi până în toamnă cresc flori. Gustul estetic al directorului se reliefează şi în biroul de serviciu. Ghiveciurile cu flori au lăsat loc doar pentru câteva scaune.

Ca să-i devii lui Pînzaru partener de afaceri nu poţi spera că de la prima întâlnire ai „bătut palma”. El mai întâi studiază relaţiile şi posibilităţile companiilor ce oferă servicii, află cine e „stăpânul” şi unde duc sforile, ca nu cumva să ajungă în situaţie de plâns şi de râs. Pînzaru colaborează doar cu firme serioase. Dar nici el nu-şi permite să încalce angajamentele.

Dumitru Gherasimciuc, reprezentantul unei bănci comerciale, venit la Băhrineşti, a confirmat,că lui Pînzaru  poate să-i ofere milioane, căci el e un client de nădejde şi nu depăşeşte nicicând termenii de rambursare a creditelor.

La Băhrineşti se cer la practică studenţii de la universitatea agrară şi colegiile de profil. Gheorghe Pînzaru nu numai că-i adăposteşte şi-i poartă peste tot – pe câmpuri, pe la seminare şi întruniri, – lor li se achită şi salariu.

– Chiar dacă nu vor reveni la „SorForJar”, vor fi de folos în alte părţi, unde se poartă de grijă pământului, – afirmă directorul.

Totuşi cu Pînzaru e cam complicat să lucrezi. Chiar şi acelaşi Grigore Cadeniuc zice că-i prea vârcolit, parcă-i „argint viu”. E greu să rezişti ritmului impus şi cerinţelor severe. Dar are şi multă răbdare, când aude vorbe cu tâlc. El nu ia decizii pripite, din mers. Are barometrul său pentru aprecierea tensiunii în discuţii sau diferite situaţii. Şi rar se întâmplă să dea greş.

Grijă faţă de oameni

Pînzaru e stăpân pe cuvântul său. Indiferent de condiţiile climaterice şi de nivelul roadei cei 613 deţinători de cote de pământ sunt achitaţi conform contractelor, dar şi peste ele. Anul trecut, cu roade compromise de secetă, cotaşii din Băhrineşti suplimentar au primit cartofi, ceapă şi alte produse ce nu se cultivă în gospodărie. Iar acum, când rodnicia hectarului a depăşit de 1,5 – 2 ori nivelul anului precedent la fiecare cotă s-a repartizat câte 600 kilograme de grâu, 200 – de porumb, 150 – de seminţe de floarea soarelui, 50 – de zahăr. Şi ce nu prea întâlneşti în alte gospodării agricole din republică, câte 250 kilograme de cărbune de calitate. Şi familiilor nevoiaşe li s-a repartizat cărbune din fondurile întreprinderii. Acest gest caritabil a fost iniţiat şi se menţine deja 7 ani.

Salariaţii întreprinderii sunt remuneraţi pe cinste. Lunar mecanizatorii primesc câte 20 – 25 mii de lei. Iar unii ajung şi la 300 de mii de lei pe an.

Grija faţă de oameni se trage din copilăria lui Pînzaru şi are la bază o poveste adevărată.

Pe vremea lui Hruşciov, când Gheorghiţă avea vreo 9 ani şi veţuia din greu doar cu mama, băiatul mergea la Răut la pescuit. Dacă i se nimerea un carp de vreo 600 – 700 de grame pleca la Mărculeşti la magazinul lui Moişe Gliuzman. Văzându-l pe băiatul necăjit, vânzătorul îi lua peştele zicând: „Ia două pâini Gheorghiţă. Eu o să mănânc peşte iar tu cu mama vei avea pâine pe masă”. Peste un timp, când Moişe plecase din Mărculeşti şi în locul lui venise un alt vânzător, băiatul îi aducea şi lui peşte, dar pentru pâine acela îi cerea bani. I s-a  întipărit în memorie acele momente şi toţi anii ce au urmat şi-a zis să facă în viaţă doar cât mai multe fapte bune. Şi acel cărbune, şi acele legume ce le primesc pe gratis familiile defavorizate din sat sunt ca un ecou al celor două pâini oferite de Moişe Gliuzman.

Grigore Cadeniuc, ce a ajuns la vârsta de 88 de ani, ne-a comunicat un secret: „Da ştiţi, directorul nostru a cumpărat în Băhrineşti case de locuit pentru 5 familii nevoiaşe?”

N-am ştiut, dar nici Pînzaru nu s-a lăudat cu acest fapt.

Boris Todirel

Băhrineşti, Floreşti