Perpetuarea anilor, explorarea evenimentelor, cunoașterea personalităţilor relevă o identitate pur omenească și ancorarea acesteia în diverse valori. Fiecare persoană în parte, fiecare profesie în parte poate identifica setul de valori autentice și tradiționale, orientative în propriul habitat. Această orientare spre ceva spiritual a fost recunoscută chiar și de cei mai înverșunați atei. Omul este înclinat din natura lui spre aspectul spiritual, nu neapărat confesional.
Fiecare popor sau persoană este îndreptată spre căutarea formelor și proceselor care determină bucuria. Poporul nostru creștin a clădit acest sentiment pe fundamente spirituale. Un rol important în această creștere l-a avut învățăturile evanghelice, repere complexe, unde s-a regăsit omul indiferent de țară, vârstă sau perioadă. Hristos fiind omniprezent și veșnic a trasat obiective și principii de viață, care să nu fie supuse termenului de valabilitate. Toată viața și învățătura Lui au fost pecetluite de bucuria Învierii – cea mai impecabilă și mai pătrunzătoare stare – trăirea în înviere. Cu părere de rău azi societatea tot mai mult are tendința de a materializa această bucurie.
Sfinții Părinți deseori se raportează la această stare și ne propun să o păstrăm pe tot parcursul anului. Pentru aceasta, în fiecare an se reanimează bucuria Învierii prin propria ei prăznuire din perioada anual-pascală, iar în fiecare săptămână, duminica, reprezintă Învierea cea mică. Ne întrebăm deseori: Oare se poate trece un an fără Înviere?, nu cunoaștem…, poate atunci când nu va mai fi primăvară, totul va rămâne mortalizat de prezența iernii, această bucurie este binevestită și de natură, foarte bine evidențiată în țara noastră.
Învierea Domnului este bucuria bucuriilor, este reperul încrederii noastre în Dumnezeu, toate atârnă de acest eveniment, iată ce zice Sfântul Apostol Pavel: „Dacă Hristos n-a înviat, zădarnică este credința noastră” (I Corinteni 15, 17). Învierea este ca un soare de unde pornesc toate: lumina, căldura, bucuria, viața etc.
Odată cu Învierea Domnului totul s-a restabilit, deoarece omul prin păcatele sale a alterat întreaga natură. Învierea este garantul nostru că Hristos a biruit moartea nu doar o singură dată „… cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le”, astfel că și frica omului de moarte prin aceasta a fost răstignită. Prin înviere omul redevine încă odată liber. Bucuria autentică are sorgintea în Înviere, iar creștinii noștri de sute de ani au înțeles acest aspect, atrăgând o mare atenție pregătirilor de această sărbătoare.
Poporul nostru a remarcat foarte bine acest moment, ca de altfel și la Naștere (Crăciun), oferindu-le cele mai frumoase tradiții. De mic copil am sesizat această compatibilitate omenească între trăirea poporului și slujba Bisericii. În acele momente, credincioşii se pregătesc de sărbătoare cel mai profund: pe de o parte, Învierea este anticipată de un post mai auster, creștinii se spovedesc, se împacă cu Dumnezeu și cu ei, se împărtășesc, apoi în ajunul sărbătorii, după ce și-au văruit sufletele urmează și curățătoria materială a caselor, a curților etc. Tot în perioada finală a postului Biserica este concentrată pe cele mai frumoase slujbe sau denii: citirea celor 12 Evanghelii, spălarea picioarelor, prohodul Mântuitorului și altele. Îmi aduc aminte de mic copil ce însemna o pregătire de paști la Ciuciulea, Glodeni,când mergeam de la biserică spre casă, practic în fiecare gospodărie mirosea a nou, casa și gardul vopsite, curăţenie în toarte curțile, la unele gospodării se împletea plăcut mirosul de vopsea cu cel de pască, de cozonac sau pârjoale. Această bucurie din perioada învierii o poți simți doar la sate. Sunt sigur că până-n prezent în sâmbăta dinaintea Învierii copii fac competiție cu cele mai trainice, mai frumoase și mai roșii ouă. Tot în această perioadă copiii satelor revin la baștină, revin la casele părinților, iar dacă aceștea numai sunt, atunci la mormintele lor. Învierea leagă trecutul de prezent și prezentul de viitor. Satul este și va rămâne în continuare cel mai solid actor social care conservează, perpetuează tradițiile, obiceiurile de Sfintele sărbători Pascale, perpetuate în sufletul neamului nostru.
Să spunem cu toții liber și răspicat „Hristos a Înviat!”.
Preot Viorel COJOCARU,
Biserica Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Chișinău
