Fără principalul său atribut, independența, statul pur și simplu, nu există, iar în acest sens este logic, ca diriguitorii, aflați la cârma formațiunii statale, să acorde atenția în primul rând consolidării componentelor, care formează ceia ce numim noi puterea unui stat. Vorba-i de potențial economic și energetic, de armată, de specialiști și conducători calificați, de un spațiu informațional protejat, de alți factori, care, în complexitatea lor formează și asigură puterea necesară să facă față provocărilor la nivel local și internațional.
Să recunoaștem că de la proclamarea independenței, n-am avut parte de personalități, care aflate în fruntea statului, s-ar fi preocupat la modul serios, decât doar episodic, de capacitatea de rezistență a țării. Unii, cei de la început, aveau naiva convingere, că funcția de Președinte a fost fondată pentru a le purta de cinste, a le înmâna colaci și prosoape și a le crea condiții pentru numirea persoanelor loiale în funcții de stat. Alții, mai târziu, fiind mai șmecheri, au folosit înaltele funcții pentru a-și umple buzunarele. Mai târziu am avut parte de un președinte, care a exprimat, chiar și a apărat interesele statului, doar că nu a celui în fruntea căruia s-a aflat. Pentru faptele sale, acestuia, printre altele, i-a fost înaintată și învinuirea de trădare de patrie. Urmează să vedem cu ce se va sfârși această tentativă.
Astfel, în urma ”conducerilor înțelepte” de care am avut parte până nu demult, ajungem să constatăm acum, că economia noastră-i la pământ, că suntem în continuare șantajați de ”marele prieten de la răsărit” când e vorba de livrare de gaze și energie, că avem o armată, ce nici pe departe nu corespunde unui stat, care și-a proclamat neutralitatea și că plus la toate, nu dispunem nici de mijloacele financiare necesare procurării gazelor și energiei electrice pentru perioada de iarnă.
Adevărat e că din cauza pandemiei și a războiului din Ucraina, situația-i complicată și în alte state. Vecinii, însă, (evident, că în afara celor supuși agresiunii), să descurcă, mai ușor. Să descurcă, fiindcă au renunțat la colaborarea inechitabilă cu rușii, fiindcă au avut grijă de crearea relațiilor economice durabile cu cei de le convin, la timp au recurs la interconectarea sistemelor electrice cu occidentul și desfășoară o conlucrare avantajoasă în alte domenii cu alte state din regiune. La concret, vorba-i de România și Bulgaria, țări, care acum câțiva ani erau cam în situația republicii noastre.
Poate și noi, în al 12-lea ceas, ne orientăm mai insistent nu spre trecut , poate grăbim construcția liniei electrice de înaltă tensiune de la Isaccea spre Vulcănești, și în sfârșit, poate ne orientăm mai sigur spre Uniunea Europeană, aceasta fiind, de fapt, unica noastră soluție de scăpare de dictat străin și de revenire la normalitate?
Constantin Rotaru