…De-a lungul anilor, orașul Leova a devenit cunoscut hăt departe pe ambele maluri ale Prutului, mai cu seamă – prin comerț, alte domenii economice din regiune, dar și activitățile social-culturale, orașul și raionul cu același nume fiind baștina multor personalități marcante: Idel Ianchelevici- sculptor și pictor franco-belgian de origine română; frații Petre și Ion Teodorovici – compozitori și cântăreți români; Victor Toma – inginer român, membru de onoare (1993) al Academiei Române, care a realizat primul calculator din țările fostului lagăr socialist; Iulia Țibulschi – compozitoare, interpretă, redactor muzical, muzicolog și profesoară universitară; Valeriu Matei – scriitor, academician, politician și membru al Academiei Române; Iurie Matei – pictor, artist plastic ș.a.
În ultimul deceniu, raionul Leova a iniţiat relaţii de colaborare şi parteneriat cu structuri și instituții din afara țării, în special – cu localități de dincolo de Prut, entitatea fiind înfrățită cu Consiliile judeţene Prahova și Vaslui din România, cu oraşul Ismail, Ucraina, Poviatul Krasnystaw, Polonia, cu care face schimb de activități, de experiență în diverse domenii. În domeniul cultural-artistic sunt implicate activ cele 28 case şi cămine culturale, 37 biblioteci publice, Şcoala de Arte “Petre și Ion Teodorovici”, cu trei filiale (Cneazevca, Sărata – Nouă și Iargara), 4 muzee de istorie şi etnografie (or.Leova, satele Tomai, Tigheci și Borogani), 103 formaţii artistice de amatori, dintre care – 14 colective cu titlul,,Model”, care au dus dincolo de hotare faima cântecului și dansului popular, în cadrul mai multor Festivaluri și concursuri de folclor românesc, dintre care se evidențiază Festivalul Regional de muzică ușoară ,,Ecoul de la baștină”, în memoria compozitorilor băștinași Petre și Ion Aldea – Teodorovici, organizat de Secția Cultură, Turism, Tineret și Sport Leova sub egida Consiliului Raional Leova, în colaborare cu primăriile or. Leova și Boldești-Scăieni, județul Prahova, România, de regulă, la finele lui Brumărel, atunci când comemorăm trista aniversare a trecerii în nemurire a cuplului Doina și Ion Aldea-Teodorovici.
Având ca scop descoperirea, sprijinirea și promovarea tinerilor interpreți, lansarea în elita de estradă a creațiilor fraților cantautori, perfecționarea măiestriei interpretative a soliștilor vocaliști și a formațiilor de muzică ușoară, crearea relațiilor de prietenie dintre tineri interpreți din Moldova și România, acest eveniment cultural de anvergură a devenit o pistă de lansare a tinerilor interpreți, or, precum au declarat mai mulți participanți, “melodiile fraților Petre și Ion Teodorovici ascund în sine un parfum de sfințenie, de dragoste până la lacrimi de țară, limbă, demnitate și conștiință națională. De asta ne convingem de fiece dată când la Casa raională de cultură se desfășoară ediția ordinară a Festivalului”.
În cadrul evenimentului își dau concursul împătimiții de cântec patriotic, cu dragoste de limba maternă, de ţară şi de neam din raioanele Leova, Cantemir, Cahul, Ştefan-Vodă, Nisporeni, Cimișlia, Hâncești, Comrat, Anenii Noi, Ștefan Vodă, Căușeni, Ialoveni, Boldești-Scăieni, România, dar și din raionul Ismail, regiunea Odessa, care interpretează piese muzicale din repertoriul compozitorilor Teodorovici, comemorându-i, astfel, pe frații patrioți, dar și promovând creația muzicii ușoare autohtone, ei fiind o dovadă grăitoare a neuitării noastre pentru marii artişti. Muzica fraților Teodorovici poartă un miros plăcut de lumină și recunoștință purificatoare, de omenie pentru cei doi mari patrioți ai neamului.
Este, de fapt, un Festival al leovenilor, al tuturor oamenilor de bună credință din spațiul românesc, spune Adrian Teodorovici, fratele mai mare, or, este vorba nu numai de doi pământeni-leoveni, dar de doi mari compozitori, muzica cărora este cunoscută departe de Moldova, din care motiv intenționăm să obținem un statut de Festival Internațional al dinastiei Teodorovici. În acest fel, vom obține ca melodiile mult îndrăgite ale fraților-compozitori să fie cunoscute în țările lumii, ducând cu sine mesajul înălțător, generozitatea și curățenia sufletului poporului nostru pe întreaga planetă. Cu atât mai mult, cu cât, cu diferite ocazii, mai poposește pe la Leova și feciorul Doinei și al lui Ion, Cristofor, care urmează prin faptă tradiția dinastiei de muzicieni Teodorovici, a celor două inimi gemene. Apropo, de curând Cristofor a declarat că „nu va înceta să lupte pentru visul său de a vedea deschis un muzeu în memoria părinților săi. Eu voi continua munca începută de părinții mei pentru a duce mai departe creația lor, care a devenit un simbol al renașterii naționale și a deșteptării poporului nostru în calea spre libertate. Revin la obligația mea morală de a conserva pentru viitoarele generații tot ce a fost creat de părinții mei, valorificând arhivele tatălui meu, care vor rămâne în patrimoniul cultural al neamului. Voi face tot posibilul să văd împlinită dorința buneilor mei și a multor admiratori – crearea unui muzeu al celor care au fost Doina și Ion Aldea-Teodorovici. În acest sens, îndemn la unitate, apelez la susținerea tuturor pentru a le păstra și înveșnici memoria. Este vorba de un muzeu ce va fi amplasat alături de monumentul lor, ce va fi inaugurat, sper, cât mai curând. În context, aduc mulțămiri pentru susținerea acordată în proiectul de arhivare și digitalizare a celor peste 200 partituri necunoscute ale tatălui meu, care vor ajunge, în sfârșit, la urechile publicului”, a scris Cristofor Teodorovici.
Ion Domenco