”Cine-și uită trecutul, riscă să-l repete”
George Santayana, filosof spaniol
Cunoaștem multe despre holocaust, altfel zis, exterminarea de către fasciști în cel de al doilea război mondial a peste 6 milioane de evreii. Imediat după război și până în prezent, Israelul și comunitatea evreiască din toată lumea a început și desfășoară permanent o muncă enormă de descoperire a noilor episoade de nimicire a evreilor, de căutare și pedepsire a celor care poartă vina pentru atrocități, de explicare a fenomenului, de formare a opiniei publice mondiale privind condamnarea fenomenului.
Nu intenționăm să comparăm deportările staliniste din anii 40 ale basarabenilor cu holocaustul evreilor, deși adevărul istoric demonstrează clar că consecințele tragediei din Basarabia, au fost mult prea dezastruoase. Și cele zeci sau poate sute de mii de familii basarabene (la moment încă nu avem o statistică precisă) au avut de îndurat cea mai teribilă umilință. Mii și mii de concetățeni de ai noștri au fost omorâți în lagăre de concentrare și în taigaua siberiană. Alte zeci de mii și-au pierdut sănătatea în urma condițiilor crude și a tratamentului inuman din exil. Dar principala pierdere, care au suferit-o moldovenii dintre Prut și Nistru, a fost pierderea conștiinței naționale a neamului. În anii, 41, 49 și 51 au fost arestați și expulzați exponenții intelectualității noastre, purtătorii valorilor noastre umane, fruntea satului, floarea națiunii. Astfel s-a întâmplat că satele noastre au rămas să fie ”conduse” de oameni de întâmplare, nu rareori de elemente declasate, indivizi limitați în gândire și acțiuni. De fapt, mediul nostru rural a devenit teren fertil pentru experimente de colectivizare, iar populația localităților sătești s-a folosit ca materie primă propice pentru propaganda comunistă.
Cu cea mai mare părere de rău, despre acest adevăr, la noi nu se prea vorbește, iar reminiscențele sovietizării de altă dată, rămân a fi actuale și în prezent. Cum altfel poate fi explicată susținerea venită mai mult din partea sătenilor a hoțului condamnat pentru sustragerile din bănci și a aventurierului politic? Spre marele regret, despre fenomenul pierderii conștiinței naționale (spre deosebire de holocaustul evreilor), la noi nu se prea vorbește nici la nivel de conducere de țară. Tema deportărilor lipsește în programele școlare și doar episodic este tratată în cercurile academice și în mediul intelectual și lipsește cu desăvârșire în activitățile desfășurate la nivel internațional. Oare această neglijență vădită și indiferență cronică nu-i una din cauzele menținerii noastre în zona gri timp de trei zeci și ceva de ani de la proclamarea independenței?
… Ieri, 6 iulie, a fost consemnată aniversarea de rând a celei mai dezastruoase deportări, cea din vara anului 1949. La monumentul de la gara feroviară, a avut loc tradiționalul miting de doliu. Iarăși în fața deportaților mai rămași încă în viață, s-au perindat politicieni, iarăși s-a vorbit despre suferințe și atrocități. Au fost rostite cuvinte corecte, s-au făcut constatările de rigoare. Atât doar, că mâine toate cele rostite vor fi date uitării,…probabil, până la următoarea aniversare.
Constantin Rotaru
