Evenimentele de pe scena politică de la noi în ultima perioadă de timp se schimbă într-atât de vertiginos, încât, uneori nici nu reuşim să reacţionăm şi nu ne rămâne altceva, decât pur şi simplu să ne mirăm de cele auzite şi văzute.
Vorba-i precum a-ţi intuit corect, de sfada mare şi discordia, care s-a produs între principalii actori din spectacolul numit convenţional „politică moldovenească”.
Prieteni de ani de zile, Plahotniuc şi Dodon, care au crescut şi şi-au luat zborul din acelaşi cuib al partidului lui Voronin, s-au susţinut reciproc în perioada privatizărilor ilicite, când Dodon, în calitate de ministru al economiei, mărinimos din fire, i-a vândut practic la un preţ simbolic lui Plahotniuc cel mai luxos hotel din capitală. Acesta, la rândul lui, i-a acordat tot suportul în afaceri dubioase de import a cozilor de vaci şi altor produse, care numai produse din carne nu puteau fi numite. Mai târziu, Plahotniuc l-a ajutat pe Dodon să câştige alegerile prezidenţiale. Iar Dodon, drept răsplată, a promovat în parlament o nouă modalitate de alegeri parlamentare, cu votul mixt.
Acestea-s doar câteva exemple de „bună colaborare” dintre cei doi lideri politici de pe această bucată de pământ. Multe rămân încă necunoscute şi probabil că într-un viitor nu prea îndepărtat vor ieşi la suprafaţă şi alte isprăvi făcute „întru prosperarea poporului şi a ţării”.
Dar pentru că toate au un sfârşit, iată că şi între aceşti doi prieteni s-a iscat o ceartă de amploare şi alianţa, care părea de neclintit, s-a… prăbuşit. Cauza-i una cunoscută: unul din cei doi n-a acceptat condiţiile de creare a coaliţiei de guvernare.
De ici încolo, aflăm de la Plahotniuc că Dodon nu este Preşedinte, dar este trădător de ţară, că acesta, contrar legii, şi-a creat şi menţine partidul pe banii Kremlinului. De altfel, faptele, care în interpretarea lui Plahotniuc sunt nişte descoperiri de ultimă oră, sunt bine cunoscute şi discutate de întreaga societate de la instaurarea lui Dodon în funcţie. Cine nu cunoaşte că acesta pe tot parcursul „domniei” s-a aflat mai mult la Moscova şi că toate activităţile şi eforturile lui s-au limitat doar la „cauza alipirii de patria mamă”. De ce atunci Plahotniuc, având la îndemână toate pârghiile de control, n-a curmat timp de trei ani activitatea antistatală a lui Dodon? Răspunsul, cred e la suprafaţă: relaţia de prietenie, buna conlucrare, s-au dovedit a fi mai presus de interesul de stat.
Ceea ce descoperim şi constatăm acum, pare a fi din lumea irealului. Cum să crezi că într-un stat cu parlament, cu puteri separate, cu legislaţie ajustată cu un aparat executiv şi de control de stat, s-au întâmplat nişte lucruri extraordinare. Dar s-au întâmplat, iar explicaţia-i una singură: la cârma statului s-au aflat şi se mai află cei care s-au ghidat permanent de alte interese decât cele ale poporului şi ale ţării.
Mai avem speranţa că lucrurile se vor schimba spre bine şi că vom reveni pe făgaşul normalităţii. Poate să se întâmple. Dar numai atunci, când vom conştientiza că de noi, de fiecare în parte, depinde pe cine alegem în Parlament, în funcţia de Preşedinte şi chiar în cea de primar a localităţii.
