Cine nu cunoaște că, luate în comparație, merele moldovenești sunt cele mai gustoase? Adevăru-i cunoscut, precum e cunoscut și faptul, că cele mai mari probleme cu comercializarea merelor le au anume pomicultorii noștri. La acest mijloc de primăvară, în frigidere se mai află stocate încă 120 de mii de fructe de cea mai bună calitate. De vină-i războiul declanșat de ruși împotriva Ucrainei, dar nu numai…

Din câte îmi amintesc, aproape în fiecare iarnă-primăvară în agenda zilei la nivel național apare această problemă stringentă: criza de desfacere a merelor pe piețele străine. Cauza-i una simplă de tot. Agricultorii, cei care au directa misiune de a avea grijă de plantarea livezii, de îngrijirea plantațiilor și de recoltare, mai sunt nevoiți să se preocupe de o altă îndeletnicire, absolut străină lor: să identifice piețe de desfacere, să caute parteneri de afaceri și să organizeze transportarea mărfii la destinație. NU este nici de cum compatibilă prima funcție, cea de pomicultor, cu cea de-a doua, de comerciant. Anume din această cauză  nu se prea leagă tei de curmei și proprietarii celor mii de tone de mere sunt nevoiți să apeleze la toate mijloacele posibile, doar să evite pierderile enorme.

A doua cauză, care, sunt sigur, este de fapt, determinantă în crearea situațiilor de criză este indiferența absolută a structurilor de stat față de nevoile pomicultorilor. (Excepție a făcut doar exemplul cu întocmirea și prezentarea la Moscova a listelor de exportatori loiali puterii, procedeu practicat de precedenta guvernare, care avea grijă de simpatizanții săi). Am amintit și cu alte ocazii despre acel potențial enorm de care dispun ambasadele țării în formarea relațiilor economice bilaterale, despre necesitatea implicării nu doar a Ministerului Agriculturii, dar și a Ministerului Economiei, a altor structuri  în identificarea și promovarea produselor moldovenești pe piețe străine.

Așa se întâmplă, că deocamdată, această misiune în mare parte este îndeplinită de către „Moldova Fruct”.   Asociația  Producătorilor și Exportatorilor de Fructe caută și inițiază relații de afaceri cu comercianții din Europa, Țările Arabe, Asia și chiar America Latină. Tot această formațiune obștească are în grijă instruirea pomicultorilor, promovarea celor mai performante metodologii de cultivare a fructelor, de procesare și păstrare a produsului finit. Face un lucru bun și mult prea necesar agricultorilor această asociație. Dar, evident că nu poate și nici n-are competențe să soluționeze toate problemele. De ce, mă întreb, n-ar funcționa la noi, precum se practică în toată lumea civilizată, o rețea cu structuri specializate, autorizate  anume în identificarea piețelor, în colectarea, procesarea  și comercializarea produselor agricole, inclusiv și a fructelor. Toate aceste atribuții, ar urma să fie reglementate de lege, astfel ca anume acestor structuri să le revină responsabilitatea, povara și tot ciclul de activități legat de desfacerea produselor. Pomicultorii ar urma, în sfârșit, să revină la îndeletnicirea lor preferată, la ceea ce pot face ei mai bine, – să crească recolte bogate, de bună calitate.

Constantin Rotaru

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here