Îmbucurătoare și plăcută știrea de ultimă oră, din care aflăm că, în orașul Leova ar putea fi construit un pod din piatră peste Prut. Anunțul a fost făcut de ministrul Infrastructurii al RM, Andrei Spînu, aflat săptămâna trecută în vizită la București. Oficialul a vorbit despre interconectarea infrastructurii R. Moldova și a Ucrainei cu cea a Uniunii Europene. Conform lui, Comisia Europeană va finanța 50% din construcția mai multor poduri care vor uni malurile Prutului.“Nu vedem alt viitor al țărilor noastre, vorbesc de Moldova și, cred, că și de Ucraina, în afara Uniunii Europene:interconectarea infrastructurii e cel mai rapid caz ca să ajungem interconectați. Dacă în perioada interbelică am avut 27 de poduri peste Prut, actualmente au mai rămas…doar trei-patru poduri funcționale. Interconectarea Moldovei cu România este interconectarea cu Uniunea Europeană. Nu putem să vorbim despre integrare în Uniunea Europeană dacă nu ne interconectăm prin poduri, drumuri, cale ferată, porturi bine amenajate. Este obligația noastră, a Guvernului României și Republicii Moldova, să construim cât mai multe poduri peste Prut. Vorbim despre un pod nou la Ungheni, despre modernizarea celui de la Sculeni, să îl facem cu patru benzi, la Leușeni, Giurgiulești. După ce am dat în exploatare podul la Bumbăta, sper să avem acord și pe construcția unui pod din piatră. Sunt doar primii pași”, a spus ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu.
România este alături de Republica Moldova și va continua să sprijine aderarea sa la UE, reziliența RMD, siguranța și prosperitatea cetățenilor săi, au declarat, cu diferite ocazii, Președintele României, Claus Iohannis, Premierul Marcel Ciolacu. În cadrul întâlniri cu Președinta Maia Sandu, Ciolacu a menționat că “România a transferat recent prima tranșă, în valoare de 10 mln de euro, pentru finanțarea unor proiecte prioritare, în baza Acordului dintre Guvernul României și Guvernul R. Moldova privind implementarea programului de asistență tehnică și financiară nerambursabilă în valoare de 100 mln de euro. Fondurile din această primă tranșă au fost direcționate către achiziționarea de microbuze pentru transportul școlar și către proiecte de infrastructură și dezvoltare locală”.
…Aceste întâlniri, întrevederi dintre conducătorii României și ai R.Moldova, discursurile optimiste consistente și consecvente ale deputaților români în Parlamentul UE, declaraţiile pragmatice, pline de optimism ale dumnealor pentru românii din Basarabia mi-au răscolit sufletul, mi-au răvăşit amintirile plăcute, pe care, cu diverse ocazii, le-am avut cu fraţii de peste Prut.
Îmi amintesc cu plăcere de întâlnirea la Filipeni, Leova, de acum câțiva ani, cu oameni de cultură din satul Lipoveţ, judeţul Vaslui, în cadrul proiectului comun „Cultură fără frontiere”. Am legat atunci, spontan, o prietenie cu Dorin Pânzaru, învăţător din Lipoveţ, dar şi om de cultură, cu un suflet deosebit, ziarist şi poet talentat, cu har dumnezeiesc. Am stat atunci îndelung de vorbă cu dumnealui, având ambii impresia că ne cunoaştem de o viaţă, doar că, pur şi simplu, am fost nevoiţi să stăm departe unul de altul o perioadă de vreme.
„Am venit în raionul Leova, cu acest proiect, îmi spunea Dorin Pânzaru, trebuie să recunosc, cu o teama de necunoscut , dar şi cu o mie de speranţe că obiectivul nostru, acela de a lega punţi sufleteşti de colaborare între cele două comunităţi va fi îndeplinit până la capăt şi că le vom duce fraţilor din Basarabia speranţa de mai bine, de mai frumos. Cea mai ciudată senzaţie, pe care o simţi o singură dată în viaţă, a fost la trecerea frontierei când, deşi controlul se făcea în limba română, eram totuşi într-o ,,ţară străină’’- Republica Moldova. N-am ştiut ce să-i răspund fetiţei mele de 8 ani (pe atunci), când m-a întrebat uimită:,,Tată, dar aici se vorbeşte româneşte! De ce spui că mergem într-o ţară străină?!’’
Niciodată n-o să-i pot răspunde! Am mers cu acea întrebare, cu acel gol în suflet multă vreme. Dar mi l-au umplut basarabenii/moldovenii cu ospitalitatea şi zâmbetul lor, cu sufletul lor larg deschis ce se simte în vorbă și în purtare, îl sesizezi şi în cel mai mic fir de iarbă, la orice pas. Pământurile! Da, pământurile acelea mănoase, pentru care s-au bătut atâţia împăraţi, pe care „Cu cetăţi de piatră/Ştefan le-a păzit”, se întindeau domol, aşteptând, parcă, zâmbetul ţăranului în dimineţile înrourate şi sufletul împăcat în fapt de seară…
Satul Filipeni de prin părţile Leovei! Aşezat undeva, departe, unde s-au păstrat îndeletnicirile populare, spiritul tradiţional. Parcă se mai auzeau tropotele copitelor cailor lui Ştefan care zbura din cuibul său de vulturi de la Suceava să alunge trufia păgânismului.
Ne simţeam acasă! Poate asemănarea locurilor ne făcea să simţim aşa, poate sufletele calde ale oamenilor, poate graiul dulce în care ,,pâinea’’ era pâine; ,, frunza’’ era frunză; ,,Eminescu’’ era Eminescu – cuvinte înţelese din inimă , fără sprijinul vreunui translator. Priveam trecătorii care se uitau cu atenție la noi. Mă întrebau de unde sunt, cu oarecare curiozitate. Vedeam cum le străluceau ochii de bucurie, ca două flăcări divine ce se aprind de Înviere, la auzul răspunsului: ,,Din România!”: Deodată simţeam cum acele licăriri păleau şi cum glasurile li se stingeau spunând:,,Ce bine-i de voi! Poate o fi şi pentru noi mai bine!”.
…Aceeași plăcută senzație am avut și despre alte sate, pe care le-am vizitat, continua Pânzaru, rămase semeţe în faţa istoriei de neclintit, asemenea voievozilor care le-au păzit porţile. Şi oamenii…Ce oameni! Oamenii aceştia erau parcă glasul Cetăţii de scaun a lui Ştefan, spiritul ei. Parcă toate sufletele trecute în lumea celor drepţi şi care au scris istoria pe acele meleaguri, se îngrămădeau pe buzele lor, să le ascultăm. Şi Prutul… Parcă nici nu vroia să mai curgă, parcă nu mai vroia, cu apa lui, să despartă inimi ce bat la fel. Mi s-a părut că zăream în undele lui timide şi ruşinate vinovăţia oamenilor, pe care şi-o asumase, s-o ascundă în adâncuri şi s-o poarte de la izvor la vărsare, ca pe un drum al crucii, osândit de Irozii şi Pilaţii lumii la veşnică Golgotă…
Am mai auzit şi pe aici replici cum că ideea Unirii este una depăşită, contravine nu ştiu căror acte normative etc. Şi mă gândesc:dacă această idee este una depăşită, de ce nu au renunţat, să zicem la ea, nemţii? Sau ei nu sânt parte a Europei, nu cad sub incidenţa Tratatului de la Helsinki? Ori nu vor binele Europei?..”.
…Tăcu Dorin Pânzaru, tăceam amândoi. Cugetam asupra celor mărturisite de el şi m-am prins, involuntar, asupra gândului că nimeni, niciodată, nu ne va mai putea desparte. Dar pentru aceasta, este neapărat, urgent nevoie de purces la treabă, de făcut punţi şi poduri de piatră peste Prut, de stabilit relaţii economice, pragmatice dintre cele două maluri. Nu mai avem ce aştepta, este problema noastră şi nouă ne revine responsabilitatea s-o soluţionăm. Să urmăm cu consecvență cursul spre aderare la Uniunea Europeană, promovat cu hotărâre, cu perseverență de actuala Guvernare de la Chișinău.
Ion Domenco
Această publicație a fost tipărită cu finanțarea Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova. Conținutul acestei publicații nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru relația cu R. Moldova.
